Efectele exercitiilor fizice asupra creierului

 

Exercitiile fizice au capacitatea de a aduce beneficii creierului la orice varsta. De fapt, aceasta idee se regaseste si in celebrul adagio "Mens sana in corpore sano", a carui semnificatie, desi toti o cunoasteam, adeseori o ignoram. 

 

Exista o legatura puternica intre sistemul nervos si cel muscular

Acum jumatate de miliard de ani a aparut prima celula nervoasa din necesitatea de a coordona miscarea organismelor. Dupa milioane de ani, sistemele nervoase s-au dezvoltat, ajungand la varful de lance al evolutiei, si anume creierul uman.
Exista de asemenea o conexiune fizica intre muschi si creier, jonctiunea neuromusculara, care sta la baza contractiei musculare. In acest loc se schimba constant informatii intre cele doua entitati prin intermediul neurotransmitatorilor.


Exercitiul fizic poate duce la cresterea de noi neuroni

Conform unui raport din New York Times, exercitiile fizice influenteaza neuronii sa secrete factorul neurotrofic derivat din creier cu rol in activarea celulele stem. Din acestea vor lua nastere noi neuroni.
Proteina morfogenetica osoasa este un compus care diminueaza neurogeneza, adica formarea de noi neuroni. Exercitiul fizic reduce nivelul ei, ceea ce permite formarea de noi neuroni.


Exercitiul fizic creste fluxul de sange spre creier 

Atunci cand ne miscam inima pompeaza mai mult sange, iar respiratia se face mai des si mai profund. Un studiu publicat in 2008 in Journal of Applied Physiology arata ca in timpul exercitiilor fizice fluxul sangvin prin arterele carotide si cerebrale creste cu 25%. In aceste conditii neuronii primesc mai mult oxigen si nutrienti.
Inclusiv mersul pe jos este bun pentru a-ti “limpezi mintea”. Cei de la Franklin Institute afirma ca aceasta forma de miscare are avantajul ca nesolicitand foarte mult musculatura, asigura mai mult oxigen si nutrienti pentru creier.




Sedentarismul duce la declinul abilitatilor cognitive 

In trecut pentru a supravietui omul era obligat sa se miste. Astazi nu mai este cazul, iar sedentarismul a devenit specific noului mod de viata. Persoanele inactive sunt predispuse la deteriorarea sistemului cardiovascular, proces care duce si la declinul abilitatilor cognitive. S-a observat ca femeile in varsta, pentru ca sunt mai putin predispuse la boli cardiovasculare decat barbatii, au o memorie superioara lor.


Exercitiul fizic ca antidepresiv

La nivel fiziologic depresia este data de nivelul scazut de serotonina din creier. Miscarea creste cantitatea de serotonina. S-a dovedit ca exercitiul fizic este la fel de eficient ca antidepresivele in a-i face pe oameni sa se simta bine, conform Blumenthal si echipei sale de la Duke University Medical Center. Depresia se asociaza si cu niveluri scazute de dopamina si norepinefrina, neurotransmitatori cu efecte benefice asupra atentiei si concentrarii. Ca si in cazul serotoninei exercitiul fizic favorizeaza sinteza lor.


Miscarea ca amplificator al dezvoltarii creierului la copii

Conform unei meta-analize, facuta de Sibley si Etnier in 2003 despre relatia dintre exercitiul fizic si dezvoltarea copiilor, rezulta beneficii reale ale exercitiului fizic in ce priveste perceptia, inteligenta, realizarile, testele verbale, testele matematice si nivelul academic in ansamblu.
In plus, conform Hillman C.H., Erickson K.I., and Kramer A.F 2008 (Be smart, exercise your heart: exercise effects on brain and cognition. Nature Reviews Neuroscience) se pare ca sobolanii care au acces de mici la o roata de alergat prezinta o mai buna dezvoltare neuronala pe zonele din creier responsabile de invatare si memorare.


Beneficiile exercitiilor fizice in bolile neurodegenerative

Literatura stiintifica face tot mai multe referiri la faptul ca exercitiile fizice au capacitatea de a reduce riscul, de a intarzia aparitia si de a incetini agravarea bolii Alzheimer. Dupa un studiu efectuat de cercetatorii suedezi timp de 35 de ani pe 1500 de subiecti, reiese ca persoanele active care fac cel putin doua sedinte de exercitii fizice de 30 de minute pe saptamana au un risc cu 60% mai mic de a suferi de Alzheimer. De asemenea, cei activi au o cantitate mai mica de acumulari proteice specifice bolii Alzheimer la nivel cerebral. Exista indicii ca miscarea poate sa aduca beneficii si in cazul altor boli neurodegenerative ca Huntington sau Parkinson.



Exercitiul fizic actioneaza ca si un drog

Dupa un exercitiu fizic de peste 30 de minute apare in general senzatia de euforie. Organismul elibereaza endorfine si dopamina. Muschii se relaxeaza si o senzatie de plenitudine ne invadeaza. Cantitatea de endorfine eliberate poate creste de pana la cinci ori in raport cu cea normala. Endorfinele sunt neuropeptide care se leaga de aceeasi receptori ca si substantele opioide. Din aceasta cauza unele persoane au tendinta de a exagera cu exercitiul fizic.



Comentarii